Protest împotriva monarhiei

De mai multă vreme aveam intenția să scriu un articol despre monarhie, în general, și despre monarhia română, în particular.

Totul a început odată cu nunta ce a avut loc în familia regală britanică. BBC World Service si bbcnews.com sunt două din sursele mele preferate de informație, așa că n-am avut cum să „ratez” evenimentul. Intoxicarea de presă a fost masivă, aproape 80% din prima pagină a bbcnews.com fiind, în anumite momente, dedicată nunții princiare.

Inițial am încercat să ignor chestiunea. Aversiunea mea puternică față de monarhie nu e un secret pentru cei ce mă cunosc. Dar, odată cu apropierea evenimentului, au început să sosească din ce în ce mai multe informații. Au început cu cele de interes public și au continuat cu faptul divers. Detalii despre locație, procesiune etc. Pe BBC News, două bătrânele din Statele Unite explicau cum și-au spart economiile de-o viață pe biletul de avion și o săptămână de cazare în Londra, ca să asiste la nuntă, fiind fane declarate ale familiei regale britanice. Înduioșător, nu?

Prin alte părți, prin poze, zâmbesc cofetari care au pregătit pentru monstruoasa ocazie torturi și prăjituri custom, capitalizând din plin momentul. Britanicii de rând cumpără postere cu mirii. O firmă de telefonie plătește spații publicitare pentru o reclamă ce parodiază ceremonia nunții ce va să vină. Ni se explică în detaliu cum viitoarea mireasă (și viitoare ducesă, în același timp) petrece noaptea de dinaintea nunții cu familia, în cel mai somptuos apartament dintr-un hotel de lux, unde cazarea pe o noapte depășește șase mii de lire sterline. O nebunie, ce să mai?! Întregul regat pare în delir.

Urmează ziua cea mare; eu ratez nunta în sine, fiind ocupat la serviciu. Chiar și așa, mii de supuși britanici ies pe străzi să vadă caleașca minunată. Mii de steaguri se agită prin aer și domnește o atmosferă de voie bună. După un drum în care viitorul moștenitor al tronului britanic a făcut entorsă de la atâta făcut cu mâna, cei doi se dau jos din caleașcă și intră într-o clădire al cărui nume nu l-am reținut. Mireasa are o rochie exagerat de lungă, atât de lungă are nevoie de ajutor ca să nu șteargă pe jos cu ea.

Ăsta e momentul în care dezgustul mă cuprinde cu totul. Mă simt ca într-un desen animat, unde totul este hiperbolizat, lungit la dimensiuni nefirești. Trena e enorm de lungă, caleașca extraordinar de veche, pieptul prințului e copleșit cu medalii și decorații, tortul de nuntă este gigantesc, titlurile nobiliare recent dobândite de miri sunt exasperant de lungi, dineul dat de regină are proporții uriașe, de basm. În Adevărul, un angajat al familiei regale românești, ai cărei membri exponenți sunt invitați la dineu, explică pe o întreagă pagină de ziar normele de etichetă pentru această ocazie: culorile vestimentației trebuie să fie sobre, butonii trebuie să fie dintr-un anume metal și să arate într-un anume fel, cusătura pantalonilor e musai să fie nu știu cum ș.a.m.d. Am senzația că citesc un regulament militar ori niște canoane din literatura patristică.

Devine evident că, în lumea regilor, totul are urechile lui Bugs Bunny, tupeul lui Daffy Duck și foamea lui Taz. Asist la un spectacol scabros al extremelor. Mă simt asaltat, simt că fac slalom printre cote maxime ale prostului gust. Opulență, opulență, opulență.

Și mă întreb, de ce? Pentru ce toate acestea? Cum pot britanicii de rând să fie loiali unui tânăr pe care nici măcar nu-l cunosc? De unde atâta frenezie? Ce-o generează? De ce atâta cheltuială și dezmăț? De ce totul are dimensiuni ce frizează ridicolul?

§

Însăși ideea de monarhie este obscenă. Sigur, există feluri și feluri de monarhie. Despre cea absolută, n-are rost să discutăm, cu toate că ea încă există. Dar știați că există monarhíi unde monárhii sunt aleși? Roma antică e un exemplu. Sau Vaticanul. Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn. Cât de democratic, nu?

Totuși, monarhii aleși sunt în minoritate. În cea mai mare parte, monarhiile au caracter dinastic și viager. Monarhii domnesc pe viață, iar descendenții acestora îi succed. Fără vreo atestare a competențelor, fără vreun control al abilităților de lider, fără ca poporul să aibă un cuvânt de spus, fără pârghiile necesare prin care același popor să poată lua atitudine atunci când lucrurile merg prost.

Cu alte cuvinte, dacă vreun degenerat se întâmplă să apară în familia regală, din cauza generațiilor întregi lipsite de diversitate genetică, poporul se pricopsește cu el, până la moartea sau abdicarea sa.

Ce să mai vorbim de familiile regale? Un monarh nu se mulțumește că-i șef de stat. E musai ca un întreg alai de trântori, neamuri până la a șaptea spiță, să se odihnească pe umerii săi. Iar ei, cu toții, tronează pe umerii țării, tăind frunză la câini în reședințe somptuoase, ducând un trai luxos și lipsit de griji, alimentat de impozitele cetățenilor.

Am spus cetățeni? Mii de scuze. Termenul corect e supuși. În Regatul Unit, de exemplu, nu prea există cetățeni. Li se spune subjects. Și ghici cine e suveran. Indicație prețioasă: nu e poporul.

§

Argumentele monarhiștilor m-au amuzat întotdeauna. Să le luăm pe rând:

1. Statele care sunt monarhii constituționale sunt, în mare parte, stabile.

Aceasta e o statistică ce place mult monarhiștilor. Este, în același timp un argument murdar, deoarece nu tratează problemele fundamentale ale monarhiei. Ce propun monarhiștii, de fapt, e să ignorăm bagajul de argumente împotriva monarhiei și să ne uităm la capra vecinului. E mai grasă, mai frumoasă, în consecință, dacă și noi ne vom îndopa capra cu același nutreț, va ajunge cel puțin la fel de grasă și frumoasă.

Acesta este un silogism fals. În limba engleză e o expresie elegantă ce-și pierde din farmec când e tradusă: correlation is not causation. Cu alte cuvinte, faptul că majoritatea monarhiilor constituționale sunt relativ stabile nu garantează că o monarhie constituțională în România sau aiurea ar aduce după sine stabilitate, prosperitate și alte bunătățuri vărsate din cornul abundenței. De fapt, forma de guvernare este total irelevantă pentru prosperitatea unei țări. Și asta ne aduce la argumentul următor.

2. Monarhia constituțională este o monarhie căreia i s-au tăiat colții. Nu are putere judecătorească, executivă sau legiuitoare. E inofensivă.

Corect. Și-atunci de ce s-o preferăm, în detrimentul republicii? De ce să preferăm o șleahtă elitistă, snoabă, ruptă de contactul cu omul de rând, plină de birocrație și nazuri unui singur cetățean care să aibă mandate limitate la durată și la număr?

3. Pentru că monarhia aduce bani din turism.

Sigur. Doar că turiștii nu beau ceai cu regina la Buckingham. Cel mult privesc cum se schimbă garda printre zăbrele. Aceleași clădiri pot genera bani și fără să fie ocupate de famiglia regală.

4. Pentru că monarhia înseamnă tradiție.

Tradiția e un concept abuzat, idealizat. Când vine vorba de felul în care o țară este condusă, trebuie să fim pragmatici și inovativi, nu emoționali și melancolici. Cei care au ca hobby heraldica se pot ocupa în continuare de ea, fără necesitatea unui rege pe tron.

5. Pentru că ne-am săturat de președinți incompetenți ori chiar răuvoitori.

Din când în când, o cârpă kaghebistă câștigă alegerile și devine președinte. Din când în când, un prinț interbelic degenerat se naște și accede la tron. Amândoi își bat joc de propria țară. Președintele are mandat limitat, regele are mandat pe viață. Ce preferăm?

6. Un rege poate media între partidele politice, aplanând conflictele și conferind stabilitate actului de guvernare.

Fals. Într-o monarhie constituțională monarhul nu se implică politic, nici măcar nu are voie să exprime păreri politice, cu atât mai puțin să intervină în ciorba partidelor. În orice stat de drept există pârghii constituționale și juridice prin care orice conflict politic se poate rezolva. Monarhul nu e necesar acestei construcții.

7. Monarhia leagă trecutul de prezent și prezentul de viitor.

E de ajuns să ne uităm în ograda Statelor Unite, o țară unde orice școlar cunoaște numele celor ce-au fost președinți de-a lungul timpului. O țară, să nu uităm, născută din rebeliunea față de tot ce înseamnă monarhie și asuprire colonialistă. O republică unde mulți președinți au intrat în conștiința colectivă la fel cum unii monarhi au făcut-o în unele monarhii europene.

8. Monarhia aduce prestigiu internațional și e de bun augur în politica externă.

Propun niște flotări logice:

- În Europa sunt 12 monarhii constituționale. Numiți din memorie cinci monarhi europeni, cu excepția celui mai popular, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

- Aruncați o privire peste această imagine cu semnatarii celui mai important act al Uniunii Europene - Tratatul de la Lisabona. Nici unul din ei nu este cap încoronat. Oare de ce?

§

Monarhiștii români au prins glas în ultima vreme. Se tot vehiculează ideea monarhiei. Ba chiar se face o politica a regalității, lumea discută despre pretendenți la tron, succesiune, se întorc pe toate fețele evenimentele din perioada 1944-1947... Dar se uită un lucru esențial.

Actuala Constituție a României este cea din 1991, modificată în 2003. A fost adoptată prin referendum și modificată tot prin referendum. Pentru restaurarea monarhiei în România, este necesar ca actuala lege fundamentală să fie modificată. Însă articolul 152 arată foarte clar că forma republicană de guvernământ nu poate forma obiectul revizuirii.

Cu alte cuvinte, orice discuție despre restaurarea monarhiei în România este sterilă.