§
La PRO TV, rubrica despre starea vremii nu se numea Meteo, ci Vremea. Știrile de seară nu erau nici Actualități, nici Telejurnal. Erau Știrile PRO TV. Mintea mea de 12 ani nu putea să pună în cuvinte, în 1995, ce era în neregulă cu noua terminologie, dar percepea că modul direct de abordare era total opus celui sobru și obiectiv, care se cuvine când sunt relatate știri.
Trecerea de la un domn în vârstă - cu chelie și ochelari, care lăsa privirea în jos ca să citească de pe foaie - la Andreea Esca a fost o revoluție în sine. Privirea mereu înainte, grație prompterului, îi făcea pe oameni să se întrebe cum de era fătuca în stare să țină minte atâta text. Unii probabil că se mai întreabă și acum. Vocea gâfâită? Până atunci nu se mai pomenise așa ceva, deoarece prezentatorii aveau grijă să nu inspire în microfon în pauzele dintre propoziții.
Mult timp m-am întrebat de ce Esca și colegii ei au în permanență niște foi și un pix în mână (pe care le agită continuu) și de ce se sucesc subit către altă cameră, în mijlocul citirii unei știri. M-am mai întrebat de ce la știrile de dimineață prezintă mereu un el și o ea, de ce cel care tace întoarce capul către cel care vorbește, înainte de a-i continua relatarea, de ce fac glumițe între ei după o știre veselă și de ce, uneori, se bagă în seamă colocvial cu colegul de la Vremea sau de la Sport.
Nu știam că e parte dintr-o coregrafie, că se încearcă atragerea atenției telespectatorului cu orice preț (așa au apărut decolteele generoase), că elementul informativ al știrilor este progresiv eliminat și că emisiunea informativă este treptat transformată într-una de divertisment. Puțin am știut că divertismentul TV din România urma să decadă la cote inimaginabile, iar simulacrul acesta de „știri”, mai corect numit infotainment, avea să-i urmeze.
§
Când trustul PRO a descoperit că telenovelele prind la puștoaice de 13 ani, dar și la casnice la menopauză, au pus la cale postul dedicat, Acasă TV, pe care l-au umplut până la refuz cu producții sud-americane. Țin minte cum fetele de vârsta mea aveau iluzia că știu spaniolă de la televizor și erau încântate până peste poate de intrigile serialelor. Care seriale aveau un punct culminant ce putea fi mai mereu contras în „estoy embarazada!!”, ca să alunece apoi spre un happy end în care personajul negativ fie revenea pe calea cea bună, fie murea.
Un fel de basm modern, în care oamenii sunt împărțiți foarte ferm în oameni răi și oameni buni, în care binele câștigă mereu și în finalul căruia telespectatoarea la vârsta a doua înțelege că Făt-Frumos călare pe un cal năzdrăvan la care spera în tinerețe există, doar că n-a avut dumneaei noroc.
§
PRO TV a dus maneaua în mainstream. Până la PRO TV, celebri maneliști de azi erau cântăreți de petrecere și nu beneficiau de studiouri de producție performante, din simplul motiv că nu-i accepta nici o casă de discuri. Mediapro Music, care ghici cui aparține, l-a luat sub aripa ei pe Costi Ioniță. La scurt timp au scos pe piață un album care a legitimizat maneaua pentru mulți și care a introdus în cotidian expresia „Of, viața mea”, cu un O prelung. De aici până la apariții televizate n-a mai fost decât un pas. Apogeul a fost atins cu maneliști în fiecare după-amiază la Teo și Deșteaptă-te, române! cântat de pitic într-o noapte de An Nou.
§
PRO TV a ridicat violul, omorul și accidentul auto la rang de hrană spirituală pentru generația „necro”. A dat mizeriei o oră acum infamă, 17:00, pervertind noțiunea de știre și cea de interes public în cel mai barbar mod cu putință. Ce-i drept, Cristoiu brevetase „găina care a născut pui vii” cu vreo câțiva ani înainte, dar nu pe micul ecran.
§
Chiar și când n-a fost lider, PRO TV a jucat tare și a recuperat. Mai știți nebunia bingo din timpul tranziției cederiste? N-a fost invenția lui Sârbu, ce-i drept. Dar chiar și așa, a avut un succes nebun, cu jocuri televizate de bingo la trei televiziuni în același timp, inclusiv cea națională. Nebunia s-a stins imediat ce sute de saci cu bilete la jocul PRO TV au fost găsiți la gunoi, în loc să ajungă în urnele din săptămâna respectivă.
§
O altă mizerabilă descoperire a luminatelor minți din Pache Protopopescu a fost Vacanța Mare. Umorul de canal făcea deja furori pe casete audio și vinil, când a primit girul PRO TV pentru o emisiune duminicală ce testa limitele legislației audio-vizuale de la acea vreme. Succes nebun.
§
Mizeria din fotbalul românesc a fost exploatată cât s-a putut în trustul cu angajați școliți la americani. Observând că unele personaje abjecte au cote masive de audiență, PRO TV a făcut din nimic sport.ro, un post TV unde un membru de vază al familiei Becali a scuipat moderatori în direct și unde sport este sinonim cu fotbal. Relatările de la meciuri au fost tot timpul în plan secund, fiind înlocuite aproape cu totul de veritabile show-uri oferite de patroni parveniți, agramați, mitocani și ipocriți. Femeile de plastic ale fotbaliștilor au căpătat timp de ecran, scandalurile din vestiare au fost prezentate mereu în detaliu, ori chiar alimentate. Skandenbergul și alte distracții pentru șoferii de TIR au fost ridicate la rangul de sport, laolaltă cu imunda bătaie de joc de sorginte americană numită „professional wrestling”. La fel cum s-a întâmplat cu știrile, sportul a devenit sports entertainment.
§
Am ghinionul să locuiesc în același bloc cu un reporter de teren la PRO TV. Omul e înamorat de meseria lui. Mi-a vorbit într-o seară, la o bere, despre cât de fantastic e să faci parte din echipa PRO; despre cum se fac la ei știrile, despre realizările echipei și audiențele mereu peste cele ale concurenței. Îmi povestea cu patos cum le-a adus Sârbu un stream video cu Fox News, acum ani și ani de zile și cum, în cel mai pur stil Rupert Murdoch, le-a cerut să facă la fel ca monumentele de iresponsabilitate de peste ocean.
I-am spus despre BBC, despre yellow journalism, despre interesul general, care nu e congruent cu „ce cere publicul”. El o ținea cu Fox News și „profesionialismul” (!) lor, cu senzaționalismul ca excipient al informației și îmi explica de ce nu e un lucru rău să-ți prostituezi meseria.
§
Era inevitabil ca producțiile-concurs de tipul Idol sau ... Got Talent să nu ajungă și pe la noi. A fost nebunia cu Megastar de acum câțiva ani. Mai înainte de asta a fost Ploaia de stele și mult mai înainte a fost Școala vedetelor. E ca și cum la fiecare câțiva ani publicul devine însetat de așa ceva, iar televiziunile se conformează.
Preludiul, însă, l-a reprezentat insuportabila producție Dansez pentru tine. Dacă în formatul original britanic diverse celebrități dansau cu dansatori profesioniști, de la care se presupune că învățau să danseze, la PRO TV emisiunea a fost tranformată într-un festin al cazurilor sociale. Diverși amărâți au fost perindați prin fața camerelor să-și spună păsurile, după care au fost cuplați cu vedete de carton din colecția autohtonă și puși să concureze. O lovitură de geniu, pentru că audiențele au călcat totul în picioare.
Foarte mulți români au fost emoționați până la lacrimi de momentele în care prezentatorul anunța perdanții că nu au câștigat banii necesari unei operații pe creier, unui acoperiș deasupra capului sau alte asemenea nevoi stringente. Un fel de barbut cu visurile oamenilor, cu viețile lor, jucat la groapa samavolniciei proteviste.
La inundațiile devastatoare din Harghita, din 2005, reporterii PRO TV aveau ordin să caute cele mai năpăstuite gospodării, unde viitura curățase tot, și să-i întrebe pe nefericiții lăsați fără glas de magnitudinea dezastrului un singur lucru. Țin minte și acum cum o bătrânică, rămasă doar cu basmaua pe care-o ținea la gură plângând, era pur și simplu hărțuită de o reporteră PRO TV, care-o întreba încontinuu, în timp ce cameramanul îi băga lumina orbitoare a camerei în ochi:
- Ce simțiți acum? Ne puteți spune prin ce treceți acum? V-a mai rămas ceva în urma inundației?
Simțind că astfel de momente apar prea puțin la televizor, PRO TV a avut ideea să facă un spectacol de câteva ore în care exact suferința asta să fie substanța activă, ascunsă prin straturi groase de dans, muzică și publicitate.
§
Despre Românii au talent aș putea să scriu multe. De fapt, acest articol s-a vrut a fi inițial o critică a acestei emisiuni, dar a sfârșit prin a fi o critică totală a televiziunii PRO TV. Dar mă voi limita la a spune că a sfârșit prin a călări tot un caz social.
Aș fi putut să scriu despre mizerabilele „știri” de la Kanal D, unde un bogătaș oftează teatral la privațiunile năpăstuiților și unde orice material e prezentat sub forma de trailer cinematografic. Ori despre jenanta prestație a celor de la Antene, care au concurat umăr la umăr cu PRO TV la capitolul lături televizate.
Dar nu o fac; pentru că ăștia sunt copii bastarzi ai școlii PRO.
Adrian Sârbu a reușit să facă trecerea de la cameraman de Revoluție la ditai patronul de imperiu media, fără să rateze etapele intermediare. În tot acest timp a fost interesat de un singur lucru: audiență. Nu și-a înregimentat politic postul, precum amicul Voiculescu, ci a fost în permanență obsedat cu cifrele. A manipulat prostia și setea de senzațional în cel mai pur stil capitalist și rezultatele se văd. PRO TV este în continuare cel mai urmărit post în România, lasându-și competitorii cu mult în urmă. Este perceput ca fiind inofensiv și obiectiv, în fapt fiind tăticul mizeriilor și pionier în exploatarea senzaționalului.
Când puiul de găină nu mai recunoaște uliul, manipularea e completă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu